Serghei Bulgakov – Prietenul Mirelui. Despre cinstirea ortodoxă a Înaintemergătorului

10.00 lei

Descriere

Scopul acestei lucrări este de a oferi o interpretare dogmatică a cinstirii Înaintemergătorului şi Botezătorului Domnului în Ortodoxie. Pe lângă relatările biblice, această interpre-tare are la bază Sfânta Tradiţie, aşa cum o găsim în literatura patristică, în Liturghie şi în iconografie. Se înţelege de la sine că ipotezelor mele le pot atribui doar importanţa opiniilor teologice personale, a teoriilor dogmatice, având în yedere că acest domeniu de cercetare este unul dificil şi, totodată, unul care nu a fost îndeajuns aprofundat. Lucrarea de faţă (1925-1926) este a doua parte, ca să spun aşa, a cărţii mele recent publicate, „Rugul Aprins” (despre cinstirea Ortodoxă a Maicii Donului). Tema comună a acestora este interpretarea dogmatică a cinstirii ortodoxe a Maicii Domnului şi a Înaintemergătorului. Cu alte cuvinte, subiectul ambelor cărţi este „Deisis”, reprezentarea iconografică a prezenţei Maicii Domnului şi a Înaintemergătorului în faţa lui Hristos. (Serghei Bulgakov)

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adauga o recenzie pentru “Serghei Bulgakov – Prietenul Mirelui. Despre cinstirea ortodoxă a Înaintemergătorului”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *