13.00 lei

În stoc

Descriere

În cele ce urmează şi în cadrul temei dialogului, gândirea teologică şi compoziţiile creatoare ale Părinţilor Bisericii vor constitui pentru noi indicatori ai demersului nostru duhovnicesc. Mai ales că de‑Dumne­zeu‑purtătorii noştri Părinţi, fundamentaţi pe Sfânta Scriptură, inspiraţi, luminaţi de Sfântul Duh şi mişcaţi existenţial de iubire către aproapele, au înfăptuit un dialog pastoral complex, cuprinzător.

Au şi transfigurat până într-un anumit grad lumea în limbajul, simţirea şi gândirea lor. Şi numai astfel au putut să cunoască, finalmente şi în mod autentic, adevărul, limitele şi condiţiile existenţei umane. Mai întâi de toate, s-au preocupat să-i indice omului canale de comunicare, verificate autentic spre sine însuşi, înspre cunoaşterea propriului sine, apoi înspre Dumnezeu, izvorul vieţii lui şi, în fine, înspre co-existenţa lui, adică înspre celălalt semen.

Cartea pe care v-o recomandăm spre lectură va încerca să arate temeiul gândirii Părinţilor Capadocieni, profunzimea opiniilor lor. Împreună cu alte elemente care vor apărea, evident, în demersul nostru, ele vor încerca să lumineze atitudinea acestor mari Părinţi ai Bisericii faţă de dialog.

Leave a Reply